1. Agricultura ecologica

Agricultura ecologica reprezinta o metoda agricola care urmareste sa produca alimente utilizand substante si procese naturale. Prin urmare, ea are un impact limitat asupra mediului, pentru ca incurajeaza urmatoarele practici:

• utilizarea responsabila a energiei si a resurselor naturale;
• pastrarea biodiversitatii;
• conservarea echilibrelor ecologice regionale;
• cresterea fertilitatii solului;
• mentinerea calitatii apei.[1]
• cultivarea terenurilor cu lucrari minime;
• returnarea reziduurilor de culturi in sol;
• utilizarea culturilor de acoperire si a rotatiilor si integrarea mai mare a leguminoaselor fixatoare de azot

Agricultura ecologica are potentialul de a contribui la atenuarea efectelor negative ale schimbarilor climatice prin sechestrarea carbonului atmosferic din sol.

Aplicarea suplimentara a gunoiului de grajd compostat a crescut carbonul organic din sol cu 6% in comparatie cu aplicarea pura a dejectiilor lichide, cu un impact redus asupra microbilor din sol.

Productia ecologica urmareste atingerea urmatoarelor obiective generale:

• aducerea unei contributii la protectia mediului si a climei;
• mentinerea fertilitatii solurilor pe termen lung;
• aducerea unei contributii la un inalt nivel de biodiversitate;
• aducerea unei contributii semnificative la un mediu sanatos;
• cresterea la standarde inalte de bunastare a animalelor si, in special, satisfacerea nevoilor comportamentale ale animalelor specifice speciilor;
• incurajarea lanturilor scurte de productie, distributie si aprovizionare;
• incurajarea conservarii raselor de animale rare si/sau a populatiilor locale in pericol de disparitie;
• dezvoltarea ofertei de materiale genetice vegetale adaptate la nevoile si obiectivele specifice agriculturii ecologice;
• cresterea biodiversitatii, cu precadere prin utilizarea de materiale genetice vegetale diverse, cum ar fi materiale eterogene ecologice si soiuri ecologice adecvate productiei ecologice;
• promovarea dezvoltarii activitatilor de ameliorare a plantelor ecologice pentru a contribui la perspectivele economice favorabile ale sectorului ecologic.[2]

[1] https://agriculture.ec.europa.eu/farming/organic-farming/organics-glance_ro

[2] https://www.madr.ro/agricultura-ecologica.html

2. Sanatatea solului – ecologic

Fermierii care practica agricultura ecologica vor productii ridicate si costuri mici. Factorii principali care contribuie la cresterea productiei sunt fertilitatea solului si tehnologia de cultura. O informatie mai putin cunoscuta fermierului este cat de mult poate fertilitatea solului sa creasca productia si sa scada nevoia de inputuri, ajutandu-l sa economiseasca pe termen lung.

Cercetand solul intr-o padure observam sub stratul permanent de frunze, se afla un sol afanat, permeabil, umed in mijlocul verii si extrem de fertil. Acest sol este creat si intretinut de secretiile bacteriilor, de ciuperci, radacinile plantelor, si microfauna din sol (rame, microartropozi, nematozi, etc). Bineinteles, fara mineralele necesare si proportiile optime ale acestora, o cultura nu poate reusi. Insa, rolul micro si macroorganismelor in solubilizarea si echilibrarea mineralelor este esential.[1]

S-a constatat ca, pe o suprafata de un hectar de sol se contin aproximativ 3 tone de bacterii, iar in fiecare cm cub de sol se gasesc pana la 7-10 miliarde de microorganisme. Intr-un sol bine intretinut, numai ramele produc 46 t/ha/an de ingrasamant de cea mai inalta calitate – humusul de rama. Cantitatea de fertilizant necesara pentru a completa cele 46 t/ha/an pe care un sol fertil le produce gratuit este, evident, cu mult redusa.

Cum inmultim microorganismele benefice pentru a creste fertilitatea solului?

Daca vorbim de culturi anuale (cereale, oleaginoase sau legume), strategiile principale sunt:

• Cand incepem cu solul dintr-o ferma conventionala, microorganismele nu se gasesc in sol. Solul trebuie inoculat, adesea folosind compost, ingrasamant bacterial, sau un activator de sol. Incorporarea de substante ecologice in sol, sub forma de compost, provenind de la unitatile producatoare, in conformitate cu regulile de productie ecologica, de asemenea pot fi utilizate produse derivate provenind din fermele de animale, precum ar fi balegarul de curte, daca acestea provin din unitatile de crestere a animalelor care respecta regulile nationale existente. Gunoiul de grajd este considerat un ingrasamant complex si poate fi constituit din amestec de balegar si materii vegetale. Acesta contine azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/t gunoi) si calciu (5 kg/t gunoi);
• Pentru a se reproduce si a creste fertilitatea solului, organismele au nevoie de un aport de hrana potrivit: resturi de plante si exudari. Trebuie sa stim ca solul are drepturile lui, si cel mai important este dreptul la vegetatie. Cultivarea de plante leguminoase, plante pentru ingrasaminte verzi sau plante cu inradacinare adanca, in cadrul unui asolament corespunzator. Folosirea culturi verzi zeci de ani la rand mareste continutul de materie organica din sol de la 1,8 la 5,7% ameliorand fertilitatea solului;
• Lucrarile solului reprezinta o veriga importanta si de aceea este necesar sa fie efectuate in cele mai bune conditii, ele trebuie mentinute la minim, tehnologia no-till (ne- ararea solului) fiind cea mai benefica. Solul, corect lucrat, asigura in conditii optime regimul aerohidric si de nutritie al plantelor. Astfel, fermierul trebuie sa cunoasca unele particularitati ale terenului, tipul de sol, prezenta buruienilor problema. Pe terenurile in panta, lucrarile vor fi efectuate de-a curmezisul pantei pentru a nu aparea erodarea odata, cu apa, a stratului fertil de sol. Resturile vegetale trebuie maruntite foarte bine inainte de aratura cu o grapa cu discuri, pentru a nu ingreuna efectuarea araturii si a lucrarilor ulterioare. Lucrarile solului trebuie sa fie efectuate pe cat posibil, in intervalul de umiditate optima, pentru a avea un minimum de consumuri energetice;
• Rotatia adecvata a culturilor. In orice ferma ecologica se recomanda sa fie cultivate mai multe plante, pentru ca activitatea acelei ferme sa devina cat mai echilibrata. Culturile agricole sunt alese in functie de anumite criterii, care privesc conditiile socio-economice din zona, tipul de sol, clima, cerintele biologice ale plantelor, disponibilul de forta de munca. De asemenea, de bolile si daunatorii specifici fiecarei culturi in parte. In fermele ecologice sunt recomandate spre cultivare ca plante premergatoare, peste 20%, specii din grupa leguminoaselor care fixeaza azotul atmosferic si lasa terenul curat de buruieni, sau alte plante care pot constitui ingrasaminte verzi (rapita, mustar) sau alte plante cu inradacinare adanca cu rol in sporirea si mentinerea fertilitatii solului.[2]

Controlul buruienilor in fermele ecologice. Curatirea masinilor agricole la schimbarea lanului are un rol important in tinerea sub control al buruienilor in fermele ecologice. Numeroase buruieni s-au adaptat in sensul maturizarii semintelor proprii cu cele ale plantelor de cultura. Chiar si in cele mai bine intretinute culturi exista un numar oarecare de buruieni ale caror seminte sunt apte de a asigura perpertuarea speciei, cu conditia diseminarii lor corespunzatoare. La aceste masuri bine asigurate este necesar sa se foloseasca soiuri si hibrizi cu potential de productie ridicat, capabili sa valorifice la maximum conditiile de fertilitate create.

Tipuri de fertilizatori naturali

• Ingrasaminte organice:sunt formate din balegar de grajd, dejectii de animale sau resturi vegetale. Se aplica astfel incat materia organica proaspata sa nu intre in contact cu radacinile plantelor (le pot arde). Materiile trebuie ori transformate in compost inaintea plantarii, ori asezate la suprafata si incorporate prin arare sau discuirea solului pana ajung la o distanta de 5-10 cm in sol.
• Ingrasaminte minerale naturale:reprezinta urmatoarea etapa dupa fertilizarea organica si se folosesc in cantitati reduse pentru a echilibra materia organica. Printre mineralele insolubile folosite ca ingrasaminte pot fi algele, carbonatii de calciu, fosfatii naturali si pulberea de roca.
• Amendamente pentru sol:sunt folosite pentru a imbunatati insusirile fizice si biologice ale terenului, in principal pentru a corecta pH-ul. De exemplu, pentru soluri alcaline, se foloseste calciul si piatra de var, iar pentru cele acide se foloseste sulfatul de calciu (gipsul) si sulful.

Avantajele fertilizatorilor naturali
Pe langa nutrientii pe care ingrasamantul ii adauga in sol, acesta aduce mai multe beneficii:

• Cand fertilizatorii naturali se descompun, acestia imbunatatesc structura soluluisi capacitatea lui de a retine apa si substantele nutritive.
• Nu exista riscul de acumulari toxicede chimicale si saruri care pot dauna plantelor, cum s-ar putea intampla in cazul ingrasamintelor chimice.
• Materialele folosite sunt biodegradabilesi ajuta la reciclare.
• Multe din materialele pentru fertilizare sunt ieftine: le ai deja in gradina (resturi vegetale si animale) sau in apartament ( resturi ce pot fi transformate in compost).

• Ingrasamintele de acest tip stimuleaza dezvoltarea naturala a plantelor si le ajuta sa devina mai rezistente la boli si daunatori.

Dezavantajele fertilizatorilor naturali

• Desi un numar mic, folosirea ingrasamintelor naturale are si puncte negative:
• Fertilizatorii naturali se descompun dupa regulile naturii si e posibil ca nutrientii sa nu ajunga la plante atat de repedepe cat ti-ai dori.
• Nu poti calcula cu exactitate cantitatea de nutrienticare va ajunge in sol. Rezultatele fertilizarii naturale depind de multi factori, cum ar fi vremea si vechimea ingrasamantului.

Momentele fertilizarii naturale

In functie de perioada in care are loc, fertilizarea solului este de trei feluri: inaintea, in timpul plantarii si in timpul ciclului de dezvoltare a plantelor:

• Fertilizarea naturala in pregatirea solului pentru plantat:se refera la inglobarea ingrasamantului in sol, toamna sau primavara, inainte de inceperea unei culturi; se adauga in sol in timpul sapatului;
• Fertilizarea naturala a solului in momentul plantarii:se face in momentul plantatului pentru a oferi plantelor substantele nutritive necesare pentru o dezvoltare rapida;
• Fertilizarea naturala in diferite etape ale dezvoltarii plantei:se face atat la nivelul radacinii, cat si la nivelul frunzelor.[3]

3. Schimbarile climatice

Cresterea efectului de sera provoaca schimbari in climatul intregii planete.

Principalele surse ale gazelor cu efect de sera produse de oameni sunt:

• arderea combustibililor fosili pentru producerea electricitatii, transport, industrie si incalzirea si racirea gospodariilor;
• realizarea anumitor practici agricole care sunt asociate emisiilor de metan (CH4) - rezultat din digestia animalelor, gestionarea gunoiului de grajd si cultivarea orezului, respectiv emisiilor de protoxid de azot (N2O) – provenit din solurile agricole tratate cu ingrasaminte azotate de origine organica si minerala si din gestionarea gunoiului de grajd.
• reducerea terenurilor impadurite ca urmare a schimbarii destinatiei acestora, arderea savanelor, miristilor;
• depozitarea pe sol si incinerarea deseurilor;
• manipularea apei uzate;
• utilizarea gazelor industriale fluorurate.[4]

Intrebari frecvente / Forum –agricultura ecologica, sanatatea solului si schimbarile climatice

1. Daca folosesc ingrasaminte chimice in cantitati reduse, productia rezultata poate fi considerata ecologica?

[1] https://agrobiznes.md/cum-sa-cresti-fertilitatea-solului-in-agricultura-ecologica.html

[2] https://agrobiznes.md/cum-sa-cresti-fertilitatea-solului-in-agricultura-ecologica.html

[3] https://www.bricodepot.ro/idei-si-inspiratie/gradina-si-balcon/ingrasamintele-naturale-ce-solutii-eco-ai-pentru-un-sol-mai-roditor/

[4] https://www.mmediu.ro/categorie/schimbari-climatice/1